Training One
vă invită la
TEAM BUILDING
Team buildingul reprezintă în viziunea noastră o ieșire în afara cadrului profesional împreună cu colegii sau cu prietenii, o evadare din zona de confort pe care mulți dintre noi ezită să o părăsească. Pornind de la ideea că cel mai mare dușman al succesului și al dezvoltării fiecăruia dintre noi e zona de confort, ne-am propus să oferim celor ce-și doresc să iasă din ea mai multe alternative, pe care vi le prezentăm în continuare. Așa încât, vă invităm să petreceți alături de noi, una sau mai multe zile în care să vă încărcați bateriile, departe de rutina și obligațiile cotidiene.
Scopul activităților de team building susținute de Training One este de îmbunătățire a relațiilor dintre membrii grupului, altfel spus, de construire și de “sudare a echipei”. Iar acest lucru se poate realiza mai ușor într-un mediu informal. Concret, dacă vorbim de situații limită – în care capacitatea de a comunica, atenția, coordonarea și spiritul de echipă sunt vitale, membrii grupului vor conștientiza că pentru atingerea țelului propus e nevoie să-și pună în valoare punctele tari în slujba echipei, care va deveni astfel mult mai puternică decât fiecare dintre ei. Iar dacă e vorba de distracție, e lucru dovedit faptul că cele mai productive discuții au loc într-un mediu relaxat.
Țelul nostru e să oferim ceva deosebit. Dorim ca în final, cei ce știau că vin la un team building să ajungă la concluzia că au împărtășit împreună cu noi un Friendship building și acest lucru e posibil prin activitățile pe care le oferim.
Organizăm 12 activități structurate pe 4 tematici:
1) Învățare/Deprindere a unor abilități
- Cursuri de dans – veți descoperi alături de instructorii noștri tainele unor dansuri precum tango argentinian, vals vienez, salsa, merengue, bachata
- Workshop de comunicare – deprinderea unor tehnici de comunicare verbală, paraverbală și interpretarea corectă a limbajului corpului
- Workshop de dezvoltare emoțională – identificarea emoțiilor celorlalți și exprimarea propriilor emoții
- Workshop foto-video – inițiere în arta fotografică și a filmului
- Atelier de lucru “ Prietenii muntelui” – dobândirea cunoștințelor necesare pentru o excursie reușită la munte: de la echipamentul necesar, conținutul rucsacului și până la ridicarea cortului
- Cursuri de ski – instruirea se face cu monitor de ski autorizat
2) Turistice/Sportive/Aventură
- Rafting
- Drumeții montane (trekking)
- Vizitarea unor obiective turistice montane (peșteri, lacuri, cascade, chei, etc.)
3) Creative/De improvizație
- Workshop gastronomic
- Jocuri de team-building
4) Distractive/Petreceri – pentru relaxare: muzica, dans, karaoke, DJ.
Deasemenea, la cerere, organizăm două feluri de demonstrații:
- Arte marțiale (karate tradițional)
- Dans (tango argentinian, vals vienez)
Vă așteptăm să transformăm aceste idei în clipe memorabile petrecute împreună!
Durata: 1-3 zile
Costuri: se stabilesc punctual în funcție de durată, numărul de persoane și activitățile desfășurate.
Important: putem construi din mai multe activități un pachet personalizat care să satisfacă necesitățile dumneavoastră.
Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați telefonic sau pe e-mail.