Iată că a venit și ziua în care am pus în practică urarea adresată la finalul ediției trecute: “Să ne vedem cu bine la Școala de vară din 2019!” Și ne-am revăzut cu bine în Maramureș, în inima munților falnici ca și locuitorii acestei regiuni: Șuior, cota 1000. Un loc cu totul aparte, unul pentru iubitorii de munte, în care odată ajunși la cabanele în care ne-am cazat, am avut privilegiul în multe momente să ascultăm liniștea pădurilor de brazi și fagi, a munților eterni…
În dimineața celei de-a doua zile am pornit să explorăm împrejurimile, obiectivul nostru fiind să ajungem în vârful pârtiei de schi. O vreme am mers pe poteca ce urca lin prin pădure, iar la un moment dat am ieșit la luminiș și ne-am continuat drumul urcând pieptiș pârtia. Uneori se spune că importantă nu e destinația, ci calea. Noi le-am apreciat pe amândouă! Pe de o parte drumul, care dat fiind panta abruptă ne-a solicitat din plin; dar orice lucru devine cu atât mai valoros cu cât necesită un efort mai mare pentru a-l obține. Pe de altă parte, faptul că am ajuns în vârf, ne-a dat pe lângă satisfacția atingerii țelului propus și șansa de a ne bucura de o priveliște rară, de un tablou care se schimba cadru cu cadru sub ochii noștri. Dacă până la jumătatea drumului am fost învăluiți de ceața densă care a îmbrățișat încet muntele, treptat, pe măsură ce am urcat și am ieșit din ea, am asistat din vârf la un veritabil spectacol al naturii. În doar câteva minute, sub ochii noștri, marea lăptoasă a început să se risipească și pe măsură ce faldurile cortinei se dădeau deoparte, razele de soare învăluiau totul cu lumina și căldura lor. Atmosfera a devenit atât de limpede încât puteam vedea întreaga scena cu maximă claritate la mulți, mulți kilometri depărtare.
După-amiază, bucatele cu care ne-au așteptat gazdele ne-au ostoit foamea, după care o pauză de odihnă ne-a prins bine pentru încărcarea bateriilor. Aveam nevoie de așa ceva pentru a putea fi cât mai receptivi la ce avea să urmeze: cursul de dans popular susținut de prietenul nostru Dodi. Atunci când ai în spate peste 20 de ani de joc popular, un lucru e sigur: când îi inițiezi pe alții în tainele lui, faci mai mult decât să-i înveți cum să asculte și să interpreteze muzica, mai mult decât cum să fie pe ritm, mai mult decât să știe executa corect pașii și figurile potrivite. Le transmiți ce simți tu pentru dans. Fiindcă dansul – de orice fel ar fi – e în primul rând simțire. Și Dodi ne-a transmis din plin dragostea lui pentru folclor, pentru muzica și jocul popular, iar noi am prins drag de ele.
Seara, după cină, am avut în program și două concursuri “Cine știe, câștigă!”. Primul s-a adresat copiilor și s-a soldat cu premii câștigate într-o bucurie de nedescris. Al doilea – pentru adulți, în care Marius ne-a făcut preț de vreo oră să ne simțim și noi copii… Iar când s-a lăsat noaptea, lucrurile și-au urmat cursul firesc: nelipsita sesiune de karaoke ne-a adunat în jurul microfoanelor într-o reprezentație de ținut minte!
Sâmbătă dimineața după micul dejun, ne-am reunit pentru a trage câteva concluzii asupra subiectului pe care-l dezbatem cu ardoare de câteva ediții, comunicarea între femei și bărbați. Rezultatul a fost că tema abordată e mult prea vastă pentru a ajunge la o concluzie finală, așa că, orele cu această tematică au viitorul asigurat la Training One. După aceea, o drumeție la poalele munților și urcarea înapoi cu telescaunul au fost în tandem cu soarele care făcea tot posibilul să ne facă pe plac. După-amiază am continuat să ne acomodăm cu ritmurile dansului popular, iar odată cu venirea serii au început să apară una după alta surprizele pregătite din timp. Prima – în mod firesc – a fost pentru copii, mai ales că era chiar 1 iunie. Tortul cu lumânări a fost pe cât de neașteptat, pe atât de bine primit; iar apoi, câteva piese de muzică adecvate vârstei lor ne-au ridicat pe toți de la mese. Ne bucuram de bucuria lor, iar până să fim cu toții pe ringul de dans n-a mai durat decât câteva clipe. Entuziasmul e molipsitor … mare adevăr! Am făcut de toate și am trecut prin toate: de la trenuleț și tunel, până la dans sincron. Ei și fiindcă ajunsesem deja în formă maximă, după o pauză în care ne-am echipat în ton cu ce avea să urmeze, s-a dat startul momentului următor: coregrafia de dansuri populare pregătită minuțios în după-mesele anterioare. Două echipe, sub îndrumarea a doi “jucăuși” experimentați, Cristi și Marius. Ne-a ieșit mai bine decât ne-am fi așteptat, dar pe lângă asta, cea mai frumoasă a fost atmosfera creată, dată de faptul că fiecare echipă atunci când evolua era încurajată necontenit de cealaltă. A urmat – cum altfel? – perinița. În toiul ei, la un moment dat, prin geamuri s-a ivit în depărtare o luminiță ce tocmai începuse să pâlpâie: era focul de tabără – neanunțat până atunci – ale cărui limbi începeau să urce lacome în întuneric spre cerul înstelat. Așa că, am ieșit deîndată afară să ne bucurăm împreună și de această surpriză. Mai apoi am continuat să dansăm și să cântăm până aproape în zorii zilei… Responsabil de buna dispoziție a fost ca de obicei Adi, maestrul nostru de ceremonii.
Ziua de duminică ne-a găsit un pic obosiți, dar ne-am revenit cu toții până la amiază. După masa de prânz ne-am adunat bagajele, ne-am luat rămas-bun și am coborât apoi cu telescaunul spre bază, bucurându-ne încă o dată de la înălțime de întinderea nesfârșită de frumos pe care am admirat-o în timpul petrecut aici.
Pozele făcute pe parcursul șederii noastre la Șuior, ne vor aminti mult timp de-acum încolo de tot ce am trăit în acele zile. O selecție a lor găsiți dând click la categoria Foto-video.
Să ne vedem cu bine la Școala de vară din 2020!
Dorin Matei