În urmă cu trei zile m-am întors, dintr-un loc aflat la mare altitudine, în inima Munților Apuseni, unde am trăit pe perioada unei săptămâni una dintre cele mai fascinante experiențe din viața mea. Gândită ca și tabără de supraviețuire și fiind în al 29-lea an al existenței sale, ea are drept obiectiv formarea unui stil de viață sănătos, în aer liber, descătușat de tarele traiului din mediul urban poluat și stresant. E o alternativă de petrecere a timpului liber, o sursă de satisfacție mentală, fizică si spirituală, menită să refacă punți între corp și spirit. De organizarea ei, de 29 de ani încoace, se ocupă un om pe care-l apreciez în mod deosebit, caruia nu-i dau numele, respectându-i astfel dorința de a rămâne în anonimat. Un câștig major al celor ce am fost prezenți în această tabără este deprinderea unor comportamente și cunoștințe de supraviețuire în condiții deosebite, însușirea unor principii necesare traiului în aer liber în vederea creșterii capacității vitale. Deasemenea, dezvoltarea motricității generale și utilizarea unor metode și tehnici de relaxare adaptate vârstei constituie alte beneficii aduse de această tabără de vară.
Cca 30 de persoane am luat parte la această experiență, cea mai tânără participantă având 7 ani, iar decanul nostru de vârstă depășind 60. Dacă cineva își pune întrebarea cum poți trăi o săptămână sau două rupt total de civilizație, ieșit complet din zona de confort ce ne-o oferă aglomerațiile urbane, îi voi răspunde simplu: frumos. Și ca să elimin orice confuzie sau interpretare greșită, vreau să precizez din start că acest experiment nu are nimic de-a face cu ceea ce se difuzează pe unele canale TV (Discovery – spre exemplu). Nu are nimic comercial, nu ești urmărit de peste tot de camere de luat vederi care să-ți urmărească reacțiile în fiecare moment. E altceva, e cu totul altceva. E vorba de reîmpăcarea omului cu natura de care ne-am îndepărtat, pe care am distrus-o în mare parte, pe ea care ne oferă atât de mult și care nu ne cere nimic in schimb decât s-o lăsăm în pace. Asta am și făcut: ne-am luat doar ce și cât ne-a trebuit, fără să-i provocăm vreun neajuns: lemne de foc din brazii uscați, apă de izvor care să ne-astâmpere setea, afine, muguri de brad din care am băut un ceai cu arome unice, spre desfătarea papilelor noastre gustative. Toată mâncarea gătită se prepara exclusiv la ceaun. Aprovizionarea cu alimente dinaintea urcării la munte a fost judicios făcută pentru a oferi întregului grup hrană suficientă și echilibrată ca și aport de nutrienți. Programul a fost unul lejer, în care nu era nimeni obligat să facă ceva dacă nu-și dorea, doar să respecte regulile de comportament și de bună conviețuire cu natura și cu cei din grup. Corturile au fost casele noastre în această perioadă, potecile au luat locul drumurilor asfaltate, iar iarba grasă pe care călcam cu picioarele goale ne-a oferit un masaj natural de neegalat. La cațiva metri în spatele corturilor, un pârâiaș cu apă limpede ne desfăta simțurile cu apa lui cristalină și susurul pe care nici măcar strunele unei harpe nu le poate încape.
Vreme de o săptămână, la temperaturi cuprinse între 6 grade noaptea si 42 grade ziua, am trăit o poveste adevărată, de spus peste ani și ani copiilor, nepoților, cunoscuților. De pe acest platou muntos am vazut într-o noapte cel mai frumos cer înstelat pe care l-am zărit vreodată. Din locul în care ne-am stabilit, constatam fericiți că vedem mai multe avioane zburând pe cer decât mașini circulând pe cel mai apropiat drum forestier. După o săptămână petrecută acolo, am constatat că se poate trăi și altfel. E posibil pentru oricare dintre noi să ieșim din caruselul cotidian în care suntem angrenați, pentru a ne bucura din plin de viață. O săptămână de vacanță în care să renunțăm la rutine, la întocmirea situațiilor zilnice și a ședințelor cotidiene, la PC-uri, tablete, wireless, la TV, CD-uri si DVD-uri. În locul știrilor cu impact negativ cu care mass-media ne agreseaza continuu ne putem da voie să încercăm și altceva. Pentru câteva zile…
Am călătorit în multe locuri din lume și acum pot spune cu certitudine că ceea ce am trăit și am simțit în această săptămână e mult peste senzația de confort deplin oferită de cele mai sofisticate hoteluri. Practic e altceva și chiar dacă ar fi să vorbim despre aceleași lucruri, ele nu se pot compara. Fiindcă e ca și cum ai încerca să compari serviciile all-inclusive ale unui hotel de 5 stele cu cele oferite de o tabără de corturi. Poți compara oare satisfacția pe care ți-o oferă vederea unor platouri ce nu se mai sfârșesc, încărcate de tot felul de bunătăți atent aranjate, care te ispitesc prin diversitatea, coloritul și aspectul lor ireproșabil, cu senzația pe care o ai când mai pui un lemn pe focul ce arde mocnit sub un ceaun imens, în care se face un balmoș din care se va sătura tot grupul? Poți oare compara satisfacția pe care ți-o oferă o baie într-o piscină interioară în care apa e superfiltrată, dezinfectată și menținută la o temperatură constantă, cu scăldatul într-un pârâiaș de munte ce curge printre brazi încalzit doar de razele soarelui? Sau momentele de tihnă petrecute în camerele de relaxare ale hotelurilor în care, în timp ce stai întins pe paturile ceramice privești pe ecrane mari imaginile filmate ale unui foc de lemne, cu strângerea tuturor în jurul unui foc de tabără autentic cântând împreună acompaniați de chitare? De aceea consider că cele două situații nu se pot compara. Eu vă propun să le încercați pe ambele pentru a vă putea da singuri răspunsul referitor la situația în care vă regăsiți mai bine. Și indiferent care va fi răspunsul, am convingerea că o experiență nouă în plus va fi benefică pentru oricine citește aceste rânduri.
Cum am petrecut aceste zile? În funcție de condițiile atmosferice, în fiecare zi erau inițiate activități care să ne ducă mai aproape de atingerea obiectivului pe care ni l-am propus și despre care am vorbit la început. Spre exemplu, într-una dintre drumețiile organizate, am ajuns în locuri rar călcate de piciorul omului. A fost ziua în care am plecat la cules de afine și pentru a ajunge la locul dorit, am avut de străbătut o porțiune întinsă acoperită de un strat gros de mușchi asemeni unui covor uriaș ce a împânzit întreaga zonă. Era o senzație ciudată, nemaiîntâlnită atunci când înaintam pe acel covor de mușchi, întrucât ne afundam în el la fiecare pas aproape 30 centimetri cu piciorul drept, apoi cu stângul și tot așa. Parcă pășeam pe un tărâm selenar, doar că nu aveam căști și butelii de oxigen asemeni cosmonauților. Ne afundam, ne ridicam, iar ne afundam și iar reveneam. O senzație fantastică. Pietrele cântătoare sunt deasemenea un loc ce surprind prin forma, dimensiunea și felul în care acele stânci uriașe ce se sprijină una pe alta s-au așezat în timp într-o formațiune de o frumusețe uluitoare. Și pe care vântul și ploile nu le-a clintit, ci le-a șlefuit în forme fără seamăn. Alergarea de dimineața și alte exerciții fizice, tăierea brazilor uscați pentru a aduna lemne de foc erau alte activitați care ne împlineau zilele. Și nu în ultimul rând, discuțiile în grup purtate fie în fața cortului, fie în jurul focului, ce puteau rivaliza oricând cu brain-stormingurile desfășurate în aerul condiționat al sălilor de ședințe. Idei de valoare, lucruri cu adevărat profunde erau puse în discuție, analizate, fiecare dintre noi având posibilitatea să-și argumenteze punctul de vedere. Intenția mea nu este să fac acum o trecere în revistă a tuturor activităților din tabără, ce mi se pare important e că dacă cineva dorea să participe la ele era binevenit, dacă nu, putea să facă altceva. Unul dintre participanți și-a petrecut aproape tot timpul cât a stat în tabără, citind. Așa s-a simțit el bine și ceilalți din grup i-am respectat dorința.
E într-adevăr o altă lume, o lume în care, la începutul taberei, când încă nu mă debarasasem de rutina zilnică am intrebat pe cineva cât e ceasul, iar răspunsul primit a fost o figură mirată care spunea: “Dar la ce-ți folosește?” O asemenea atitudine am mai întâlnit o singură dată în viață, în urmă cu câțiva ani, la mii de kilometri de casă. Se întâmpla pe un alt continent, în care oamenii erau parcă altfel croiți mental decât noi, europenii. Poate cu o altă ocazie voi vorbi și despre aceste lucruri. Ultima seară s-a încheiat cu un foc de tabără uriaș, deasupra căruia cetina brazilor arunca spre cerul înstelat mii și mii de steluțe. Acompaniați de acordurile chitarelor am cântat și am petrecut până târziu în noapte. A fost ceva unic, a fost atât de frumos, a fost cum nu mi-am putut închipui…
Revenind la lumea în care am trăit o săptămână, după ce am vorbit cu mai multe persoane, pot acum concluziona că e universul în care s-ar simți confortabil mulți dintre noi; chiar și pentru câteva zile. Pe câți dintre semenii noștri nu i-ați auzit spunând: “Îmi vine să mă iau și să mă duc undeva, unde să nu aud de nimeni și de nimic!” Iar peste câteva momente să reintre în vârtejul obligațiilor zilnice ca și cum nimic nu s-a întâmplat, ducând mai departe povara responsabilităților mai mult sau mai puțin importante. Ei bine, eu personal, dupa această experiență trăită, m-am hotărât ca măcar o dată pe an să pun jos această greutate și să-mi ofer câteva zile petrecute altfel decât clasicele vacanțe cu cazare, masă și alte servicii incluse.
Acest editorial se vrea o pledoarie pentru frumos – pentru frumusețea munților și a pădurilor de brazi, pentru puritate – pentru aerul ozonat, apa cristalină și pentru gândurile curate care îți oxigenează creierul într-un asemenea loc, pentru recâștigarea liniștii interioare și a păcii lăuntrice după care tânjim cu toții. E o împăcare cu noi înșine într-o lume lipsită de stress, de problemele cotidiene, de cei 220 volți, de wireless, de televizorul și aerul condiționat de care credem că suntem dependenți. Practic, realitatea se dovedește a fi alta. Cel puțin câteva zile se poate trăi și fără aceste lucruri, care, în exces, s-a dovedit că fac mai mult rău decât bine. Vegetația abundentă cu iarba de un verde crud și florile de munte de un colorit aparte, brazii maiestuoși ce te-mbătau cu mirosul lor, mult soare, câteva ploi, apele limpezi, oamenii calzi din jur au facut din această săptămână un important punct de reper pe harta vieții celor ce am fost prezenți acolo. Un punct în care ne vom ancora amintirile cu plăcere, un loc în care ne vom reîntoarce cu siguranță cu emoția pe care o ai la întâlnirea cu cineva drag…
Mie unul mi-e clar că frumusețea lumii ar trebui să ne preocupe, nu urâțenia ei. Pentru că, a supraviețui în cu totul alte condiții decât cele în care ne-am obișnuit să trăim, înseamnă a te adapta noilor circumstanțe. Ne adaptăm ca să supraviețuim. Uneori, trebuie să ieși de pe drumul bătătorit ca să afli ce cauți… Am revenit în oraș și mă bucur că am ajuns acasă. O parte din mine a ramas însă acolo, în liniștea muntelui, puritatea apei și verdele brazilor. Îmi doresc să revin și să regăsesc bucuria pe care am simțit-o atunci, acolo. Bucuria că am fost în acel loc… Că am trăit câteva zile în mijlocul naturii salbatice alături de oameni deosebiți, de caractere puternice. Mai vreau să merg acolo…
Dorin Matei